Nu există microbist în Pitești să nu fi auzit de Dobrin și de Tănase Dima, antrenorul care l-a promovat pe „Gâscan” la echipa mare a argeșenilor și i-a fost mereu aproape lui Gicu din postura de sfătuitor, colaborator și prieten.
Tănase Dima are acum 75 de ani și își continuă, cum spune el, rostul în viață: sapă în solul fertil din Trivale după fotbaliști de valoare, din postura de președinte al Școlii de fotbal Sporting Pitești. După 45 de ani de carieră, timp în care a antrenat la Pitești, la Dinamo sau la naționala de tineret, alături de nume mari precum Piști Covaci, Nunweiller, Angelo Niculescu, Halagian sau Tinel Stănescu, Dima e un reper între trecut și prezent. Prin mâna lui au trecut majoritatea jucătorilor naționalei, printre care Hagi și Dobrin, însă ultimul lui pariu este un produs sută la sută al Sportingului: Alexandru Chipciu. -Domnule Dima, cu ce se laudă Sporting Pitești? -Cu Pulhac, Aelenei, Sepsi, Chipciu, Raul Costin, Rareș Vârtic și mulți alții. Mai avem un jucător de bandă stângă, Ionuț Burlea, extrem de talentat, la Dinamo II, născut în ’92, care în mod cert va face performanță. Dar n-aș vrea să sar peste perioada 1996-2000, când am fost la Școala „Dobrin” și au fost lansați Raț, Maftei, Bilașco, Ionilă, Moldovan și alții. -Ar avea loc Chipciu în naționala mare? -Cert este faptul că naționala noastră nu mai este națională, nu spun că joacă prost, însă nu practică un fotbal la cerințele actuale. Sunt mai mulți factori negativi care au dus la această stare: patroni, jucători, conjunctura și dezinteresul total al factorilor de decizie. Nu vorbesc de federație, ci de faptul că statul nu are niciun fel de contribuție la dezvoltarea fotbalului, spre deosebire de ce se întâmplă peste tot, lăsând lucrurile la bunul plac al unui patron. Mai strică și infuzia de străini, și nepromovarea jucătorilor români talentați. Da, Alexandru Chipciu, produs sută la sută al Școlii Sporting, ar avea loc la națională. Răzvan Lucescu nu l-a promovat, cu toate că ar fi meritat, a mers pe mâna jucătorilor cu experiență. -Haideți să ne întoarcem la Dobrin! Cum era ca fotbalist? -L-am cunoscut când avea 14 ani și l-am promovat la tineretul lui Dinamo Pitești, care în 1961‑1962 activa în Divizia A. A devenit treptat-treptat un adulat, un artist al fotbalului, pentru că, realmente, când punea piciorul pe minge, făcea ordine pe teren. Reușea să înscrie și să aducă victorii cam de unul singur. De fapt este perioada de glorie a lui FC Argeș, cu obținerea titlurilor în 1971-1972 și 1978-1979 și cu participare în Cupa Campionilor și în Cupa Orașelor Târguri.
Prea multe tentații în mexic -Doar pentru calitățile lui de fotbalist a fost adulat la Pitești? -Nu doar. Dobrin a fost și un om minunat. El este nemuritor și va rămâne în memoria multora ca unul dintre produsele cele mai de seamă ale fotbalului românesc. -De ce n-a jucat Dobrin la CM Mexico ’70? -A fost ales neinspirat locul de ședere al naționalei, s-a mers în plin centru, într-un loc cu multe tentații, de aceea jucătorii nu au putut discerne cum să se comporte, pentru că au fost expuși. Era o ieșire a naționalei într-o țară cu o viață mai libertină și exuberantă. Apoi, lui Gicu i s-au dat asigurări că va fi titular în toate jocurile. Probabil că Gicu a avut mici probleme de aclimatizare. Este cert că grupul – Dobrin, Răducanu, Coe – a făcut puține excepții față de ceilalți, iar colectivul nu a fost în măsură să le corecteze atitudinea. Tare mult l-aș fi vrut pe Gicu pe teren la acel meci cu Brazilia sau cu Anglia și atunci am fi văzut ce înseamnă un talent veritabil față de un brazilian! -Cum a fost „dubla” FC Argeș – Real Madrid, din 1971‑1972, din Liga Campionilor? -Înaintea jocului cu Real Madrid, m-am dus la Madrid să văd echipa. Am avut privilegiul de a fi primit de președintele Santiago Bernabeu și aș îndrăzni să spun că am fost factorul determinant în a-l aduce la Pitești, președintele acuzând o stare de sănătate precară. În perioada aceea, cursele București – Madrid erau două pe săptămână, am plecat sâmbătă și ar fi trebuit să mă întorc, în mod normal, după disputarea meciului de la Pitești. Am explicat cum stau lucrurile și mi-au zis că voi face parte din delegația lor. La Pitești li s-a făcut o primire deosebită, în ciuda faptului că era trecut de ora 24:00. Am câștigat acasă (n.r. – 2-1), dar puteam să îi batem și mai rău, iar meciul retur a fost extrem de disputat (n.r. – 1-3). Am fost foarte aproape de calificare.
Dobrin le-a înnodat picioarele celor de la Real madrid
-Oferta de la Real pentru Dobrin? -La o fază pe stânga, aproape de fanion, l-au atacat doi fundași, iar Gicu, printr-o fentă, i-a înlăturat, a pătruns către poartă, a centrat, dar nu s-a marcat. Faptul că Gicu a avut o evoluție deosebită l-a determinat pe marele fundaș al Realului, Francisco Gento, să-l invite la meciul lui de retragere la Madrid. De aici interesul lui Bernabeu pentru Dobrin de a se duce la Real. Lucrurile au fost foarte aproape de a se realiza, cred că în afara banilor pe care clubul i-ar fi primit era vorba de îmbunătățiri aduse la stadion, instalația de nocturnă și reciprocitate. Nu s-a valorificat acel moment extraordinar și din ideea că nu ne vindem jucătorii, lucru nedrept și frustrant.
Are doi copii, dintre care unul șahist nevăzător!
Fiul cel mare al lui Tănase Dima este unul dintre cei peste 100.000 de români nevăzători. Mihai (34 de ani) a absolvit Facultatea de Litere, conduce o revistă și practică sportul minții, fiind component al naționalei de șah a României. Cel de-al doilea băiat, Teodor (29 de ani), are o firmă de publicitate.
„Dobrin a fost o icoană! În fața lui Mutu nu te poți ruga!”
Crescut în spiritul „școlii vechi”, Tănase Dima nu putea să fie îngăduitor cu ieșirile lui Adi Mutu, chiar dacă atacantul Fiorentinei este, la rându-i, unul dintre produsele de top ale fotbalului piteștean. -Se poate face comparație între Mutu și Dobrin? -N-aș îndrăzni să fac o comparație între Gicu și Adi. Dobrin era altceva, el rămâne ca o icoană sfântă pentru toți. În fața lui poți să adresezi o rugă, ceea ce nu cred că ai putea să faci lângă Adi. -Cum a fost cu titlul furat Sportului de către Steaua? -Sportul devenise o cetate a culturii, iar stadionul era arhiplin. Au fost trei ani de glorie și ne-a lipsit foarte puțin să câștigăm titlul de campioni. A intervenit nefericit jocul cu Steaua din Regie (n.r. – 1-2, sezonul ’85-’86). Ca valoare, eram mai buni ca Steaua, indiscutabil. Meciul cu Steaua a ridicat multe suspiciuni înaintea jocului: probleme de culise pe care nu le-am știut și care nici azi nu se pot defini, pentru că oamenii nu vor să vorbească. Bölöni a fost jucătorul numărul 1 al Stelei în acel joc, a fost motorul. -Ați refuzat poza de grup cu campioana Argeș în 1979… -Da, pentru că atunci eram antrenor secund la Dinamo, care a pierdut titlul și meciul acela din cauza unei gândiri greșite a jocului. În acel meci am avut stări psihice deosebite. Pe undeva am fost trist că am pierdut acel meci, pe de altă parte m-am bucurat că FC Argeș a câștigat titlul. Cred că am avut o atitudine corectă și elegantă refuzându-i pe băieții de la FC Argeș să particip la fotografia de campioni. Nu se cuvenea, însă recunoștința lor a rămas, ei apreciind că am avut în timp o contribuție la asta.
La Sportul, Hagi a avut probleme cu Gino și Coraș -Cum e să-l ai în echipă pe Hagi? -Hagi era un jucător extrem de ambițios, care își idolatriza părinții. La Sportul a avut ceva peripeții la început cu vechea gardă, a lui Gino, Coraș și ceilalți, dar s-a adaptat. Era tânăr, era curios, îl interesa tot ce era eficient și în același timp aveam o relație foarte bună. A promovat la o vârstă fragedă la echipa națională. Este un jucător de altă nuanță decât Dobrin. Un artist de-o parte, iar de partea cealaltă un jucător cu un palmares impresionant. După aceea el a plecat la Steaua, mi-a părut rău, dar, pe undeva, nu a greșit, pentru că au venit trofeele câștigate și afirmarea lui. -Ați lucrat cu Piști Covaci. Cum era? -Era o figură aparte în peisaj, dezinvolt, extrem de comunicativ, sensibil, care știa să-și aleagă colaboratorii. Eram la Dinamo când mi-a zis să vin să văd cum pregătește meciul cu Anglia. Piști avea darul de a monopoliza și de a-i polariza pe toți în jurul lui. Prima parte a antrenamentului a fost condusă de colaboratorii dânsului, iar la un moment dat, ceilalți antrenori am fost întrebați de generalul Dragnea dacă avem vreo șansă să îi batem pe englezi. A intrat Piști în partea a doua a antrenamentului și ne-a impresionat pe toți. La acel meci, căpitan a fost Bebe Barbu. Lui Piști îi plăceau teribil agapele. Am colaborat cu el la echipa olimpică și la echipa de tineret. -Perioada Dinamo? -Acolo am întâlnit oameni speciali, pe Nelu Nunweiller, pe Angelo Niculescu, apoi pe Valentin Stănescu. Marele meu regret este că nu am câștigat niciun campionat și că am ratat și de două ori Cupa. Am lucrat cu Dinu, Dudu Georgescu, Cheran, apoi am adus jucători tineri, care ulterior au ajuns la națională și au adus titlul la Dinamo imediat după plecarea mea. E perioada în care am activat și în cadrul Colegiului Antrenorilor, eram copilul oamenilor de atunci din fotbal, Teașcă, Oană, Vogl, Angelo Niculescu, Drăgușin.
Romeo CHIRIAC
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER